Minuni Dumnezeieşti, pe care le-am trăit şi le-am văzut cu ochii mei...

PE ORTODOXIA ROMANEASCA
Elisabeta Brănoiu a creat un document.
Lecturarea cartii "IESITI DIN EA POPORUL MEU!"
.
Lecturarea cărţii :
"IEŞIŢI DIN EA, POPORUL MEU !”

“Şi am auzit un glas din cer, zicând: Ieşiţi din ea,
poporul Meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele
ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei”… (Apoc. Cap. 18 – 4).


Prefaţa
................... Cartea este un Roman Religios şi prin caracterul său de model pedagogic, pentru orice persoană şi orice familie şi prin conţinutul ei şi cugetările eroinei, poate fi pedagogică şi pentru conducătorii ţării, de la toate nivelele, şi pentru patroni, şi oameni bogaţi şi chiar specialişti, ca medici ş.a.m.d...........

2. ROMANUL ACESTA RELIGIOS este după aprecierea mea şi original şi unic în toată istoria tuturor timpurilor, care nu va putea fi egalat niciodată.
3. El este pe langă altele, mereu actual, prin conţinutul său Dumnezeiesc, prin cele ce relatează, despre apropierea emoţionantă şi tulburătoare a lui Dumnezeu Domnul Hristos, până la înălţimea omului.
4. El este, aş zice eu, unic în istoria neamului omenesc, prin minunata şi negrăita lucrare a lui Dumnezeu ATOTŞTIUTOR DINAINTE, chiar în vremea noastră contemporană, a ales, a călăuzit, a povăţuit, a învăţat, a înţelepţit, a îmbogăţit şi actualizat perioada atât de lungă de timp, de răbdare Dumnezeiască nepricepută şi nepreţuită de noi.
5. El are o importanţă şi o valoare de necuprins în cuvinte, naţională, românească, arătând căt de mult ne iubeste Dumnezeu pe noi românii,........................
Ieromonah
NiIL Efrim, Mănăstirea Mărcuş – Covasna.


În conţinutul acestei cărţi, descoperi contemplarea, comunicarea de suflet, până la unirea Poporului Român, cu Dumnezeu. Privind Icoana, de pe copertă, descoperi exact Mesajul cuprins în conţinutul cărţii. Icoana ilustrează pe Dumnezeu, în două ipostaze: Iisus-Omul, coborând pe pământ, se vede, cum culege o singură floare din multele flori de pe tot globul pământesc. Surprinzător, pe cea mai mică dintre ele, pe aceea care pare a fi într-o lumină destul de proastă. Această floare pe care o rupe Iisus, simbolizează “mai întâi“ o singură fiinţă, pe “Sofia”, (o cunoaşteţi mai bine, citind cartea), apoi o familie, pe cei doi, “Radu şi Sofia”. La fel de bine, simbolizează o Ţară... “Ţara, ROMÂNIA”. Iisus aservind-o ca model de trăire sufletească, înaintea tuturor popoarelor lumii.
Iată, pe floare, Iisus, o ridică să-i savureze mirosul, pe Sofia, o ajută să ajungă la starea înălţării sufleteşti, prin purificarea păcatelor ei, prin mari şi grele încercări, până acolo unde află drumul care duce spre desăvârşire. Până acolo unde, Sofia ajunge să-L vadă şi să audă graiul Celui Preaînalt, Dumnezeu. Capătând înţelepciunea cerească, totodată, înţelege şi scopul ce-l avea Dumnezeu, cu ea, pentru a transmite poporului ei, MESAJUL DIVIN :
“Ascultă planurile Mele, uite ce am de gând să fac; « Pământ Nou şi Lume nouă! » Uite cum va arăta Pământul ! Uite cum va arăta lumea, după acel Pământ’.
Ca într-o segvenţă dintr-un film, Dumnezeu îi arată frumuseţi de negrăit, de necuprins cu mintea omenească. Mai mult, Dumnezeu, Dumnezeul, ce Cerurile Cerurilor nu pot a-L cuprinde, întinde spre pământ Mâna Sa. Mâna părea foarte mare ! Cu un sigur deget ar fi făcut Pământul şi toate stelele, fărâmiţe, apoi să le repună iar pe axa lor, fiecare învârtindu-se Alfa şi Omega, în forma viabilă de cum au fost create de la Începuturi.
Sofia vede, un Dumnezeu Preamărit, Preaslăvit şi atât de mare, cuprinzând tot Răsăritul, stând pe nori albi, numai până în talie. Uluitor, uimitor de frumos şi strălucitor, necuprins cu mintea şi de nedescris în cuvinte ! Era OM ! Purta o pelerină, roşu-purpurie ca sângele. Avea faţă de om, numai că pe noi ne-a urâţit exagerat de mult păcatul ! Avea în jurul Său, mii de Sfinţi. A vorbit româneşte. Şi Sfinţii erau strălucitori, înfrumuseţaţi de Dumnezeu cu o frumuseţe de nedescris, dar cu mult mai desăvârşit arăta, Creatorul, Tatăl Ceresc. Sfinţii, abia îi veneau lui Dumnezeu, din talie şi până la umăr, fiind şi ei înalţi, stând deoparte şi alta lui Dumnezeu, acoperind tot Răsăritul. Un tablou mirific ! Nu poate mâna unui pictor să picteze aceste mari Taine ale Cerului şi nici graiurile noastre a lăuda slava Puterilor Cereşti !
Dumnezeu întinde Mâna din Cer. Întâlnind mâna lui Radu, se face mică asemeni unei mâini de om, strângându-se una pe alta, spre a încheia cu Radu, un LEGĂMÂNT SFÂNT. Întreabă pe Sfântul, din dreapta Sa: "El a fost despărţit vreo dată ?..." I s-a răspuns cu ceva întârziere : "Nu !... S-au mai certat, dar, n-a ţinut mânie !... "
(Acum, că aţi auzit acestea, nu vă mai grăbiţi la tribunal, călcând jurământul sfânt pe care l-aţi încheiat cu soţul sau soţia voastră, la ceremonia religioasă).
În această paranteză sunt multe de scris, dar rămâne să le înţelegeţi citind cartea, « dacă vreţi » dacă nu vreţi, e ca şi cum i-aţi întoarce spatele lui Dumnezeu. Mulţi mi-au mărturisit acestea : "Avem Biblia, nu ne mai interesează altă carte!" (răspund, deşi au Biblia, iată, întunericul spiritual, arătat de Iisus, de ce predomină întreaga omenire?)
Toate cărţile religioase, sunt foarte bune, dar urcă de la om la Dumnezeu. Această carte, după Sfânta Scriptură, coboară de la Dumnezeu, la om !!... Şi va trebui « tot » omul să conştientizeze acest MESAJ DIVIN. E obligat să audă acestea, apoi e liber să-şi croiască singur calea, la liberă alegere; la « bine », binele însemnând a ne asemăna cu Dumnezeu sau... "spre haosul întunericului cel mai din afară, de la latura cea de la Miazănoapte, care duce spre scrâjnirea dinţilor, focul cel nestins, viermii cei neadormiţi din tartar", aşa cum a descris Iisus, iadul..
În carte, Domnul Iisus arată Taine mult mai multe. Dar cu siguramţă trebuie menţionată şi aceasta. Ţinând pe Sofia de mână, împreună, dau înconjur globului pământesc, urmând ca ea să vadă toate ţările lumii, toate neamurile pământului. Vede cum toată omenirea, de la o margine a pământului la alta, orbecăind acoperiă într-o ceaţă densă, un întuneric, numai în Romania vede o oază de soare, ce lumina cu putere într-un munte, arătându-se sus în vârful foarte înalt, o poiană cu verdeaţă, flori şi copaci. Iisus nu-i vorbeşte nimic, abia la despărţire îi pune condiţii : "Să scrii o carte, s-o intitulezi: IEŞIŢI DIN EA, POPORUL MEU !"
Ca imediat după aceea, fără să ştie această Taină, o îndeamnă, spunându-i tot acelaş lucru şi cel plecat în odihna de veci, (veşnica lui pomenire, lângă Tronul lui Dumnezeu) P.S. Episcop Roman Ialomiţeanul.
Nu, la multă vreme după această vedenie, Iisus, din nou, îi dezvăluie, Sofiei, Noul Ierusalim. Frumoasa Cetate ridicată într-o splendoare, pe un vârf de munte, plin cu Mirese, uluitor de frumoase într-o imagine sublimă, de nedescris. Iisus, ieşind din cămara Sa de nuntă ca un frumos Mire, gata pregătit de « Cina Nunţii Mielului ». Duhul, care plutea nevăzut, dar simţit ca un curent, pe deasupra tuturor, anunţa cum Mirele Iisus, va ieşii din cămara Sa şi va alege pe cea mai înţeleaptă dintre Mirese. O află pe Sofia, îi dăruieşte o rochie albă, de mireasă, o îmbrăţişează, atingându-i obrazul şi pe o parte şi pe cealaltă a obrazului şi îi spune că dintre toate Miresele, ea va căpăta ÎNŢELEPCIUNEA. Mai întâi le puseră tuturor, condiţii : "Cine are rochia de miresă curată, fără nicio pată?" . A doua condiţie : "Cine nu şi-a vândut sufletul lui satana?". Prin această vedenie, Iisus ne oferă şansa de a ne salva de forţele răului, care prin false ademeniri, ne oferă strălucirile acestui Pământ, ca să ne arunce în derută.
Minunile sunt nenumărate în cuprinsul cărţii, dar, se cere să mai conştientizez poporul meu şi cu aceasta cea mai de pe urmă.
Pe 11 Noembrie 2005, la orele 11 dimineaţa, pe Cerul României noastre, s-a deschis UŞA Apocaliptică :
"6. Cel ce are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor.
7. Iar îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Acestea zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide şi închide şi nimeni nu va deschide:
8. Ştiu faptele tale; iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit numele Meu.
9. Iată, îţi dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi vor cunoaşte că te-am iubit.
10. Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ.
11. Vin curând; ţine ce ai, ca nimeni să nu ia cununa ta.
12. Pe cel ce biruieşte îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Meu şi afară nu va mai ieşi şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, - al noului Ierusalim, care se pogoară din cer, de la Dumnezeul Meu - şi numele Meu cel nou ". (Apoc.3; 7- 12) .

Sofia capătă şi mai multă înţelepciune. Aude şi înţelege şi mai bine adevăratul scop ce îl are Dumnezeu, cu tot Poporul, şi mai târziu cu toate popoarele, seminţiile şi tot neamul.
Iată, România devine floarea, ce Dumnezeu îi savurază mirosul, ridicând-o la mare cinste. Cum ?.. Şi ea, asemenea florii cea cu o atitudine modestă, smerită, chiar cea mai umilă dintre ţări ! Dar şi România, ca şi Sofia, umbrită de acelaş destin, nu se poate stabili în dreapta credinţă, decât numai prin grele încercări şi ispitele ce i le hărăzeşte Dumnezeu, spre o prespălare sufletească. Incercările prin care trece România, acum, şi crede că le poate depăşi, cerând sprijinul şi ajutorul pământesc, (UE), dar care Dumnezeu îi mărturiseşte « EŞIŢI DIN EA, POPORUL MEU ! »
Poporul devine din ce în ce tot mai neputincios, alunecând chiar în cel mai de groază adânc, « iadul » dacă Protecţia Divină, nu l-ar acoperii şi nu l-ar susţine. Şi totuşi, Dumnezeu ne lasă, nevoindu-ne şi noi a-L striga cu disperare, simţind, că numai EL ne poate veni în ajutor. (Se şi vede în prezent acest lucru, prin cât mai mulţi pelerini, an de an, care se îndreaptă, datorită acestei Chemări Divine, spre Moaştele Sfinţilor noştri Părinţi). Nici poporul nu ar fi înţeles cât de adevărate sunt Tainele Domnului, nu ar fi înţeles nici Misterul acestui MESAJ, dacă n-ar fi cercat de Dumnezeu, aşa cum a mers şi Sofia, sub crucea grea după Iisus, până la coborâşurile morţii. Crucea este foarte grea, dar numai astfel, ne va duce pe toţi la glorificarea lui Dumnezeu.
Datorită acestei Uşi, care s-a văzut de către mai mulţi martori, şi privită un sfert de ceas pe Cerul României noastre, Sofia devine şi mai înţeleaptă şi mai stăpână pe convingerile ei. La prima înfăţişare, strălucea la fel ca soarele de puternic, aflâdu-se ca la o prăjină mai spre Răsărit de Soare. În loc de globul solar, avea o adevărată Uşă mare, în mijlocul razelor, ilustra culorile curcubelului. La cateva minute, a apărut o Cruce ca de stele. Apoi, imediat a apărut o Icoană, (alb- negru). Icoana ilustra un Păstor cu turma Sa de oi :
14. " Eu sunt Păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine.
15. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi.
16. Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.
17. Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau.
18. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu.
19. Iarăşi s-a făcut dezbinare între iudei, pentru cuvintele acestea.
20. Şi mulţi dintre ei ziceau: Are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi?”(Ioan; 10- 14… 20).
După ce se va trâmbiţa acest MESAJ prin Ţara România, se va răspândi şi printre toate neamurile, limbile, naţiile, pe tot globul pământesc. Toate sunt chemate la acestă UŞĂ, dar, Iisus punânâd iar condiţii :
2. "Cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire,
3. Silindu-vă să păziţi UNITATEA DUHULUI, întru legătura păcii.
4. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la O SINGURĂ nădejde a chemării voastre;
5. Este un Domn, O CREDINŢĂ, UN BOTEZ ,
6. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi". (Efes. ; 4-1,6).

Iar eu, în ceea ce mă priveşte, cu timp şi fără timp, vă îndemn mereu să citiţi cartea, să afaţi mai cu deamănuntul toate Tainele scrise în ea. Pentru că, prin una UŞĂ pe care pot intra toate neamurile pământului, în Împărăţia Cerurilor, este UNA Credinţă Ortodoxă.
"De acum vă spun vouă, înainte de a fi aceasta, ca să credeţi, când se va îndeplini, că Eu sunt.
Adevărat, adevărat zic vouă: Cel care primeşte pe cel pe care-l voi trimite Eu, pe Mine Mă primeşte; iar cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine".(Ioan ;13-19,20)

Aşa cum este manipulată lumea de astăzi, floarea, Sofia nu este înţeleasă de nimeni. Nici floarea România, nu va fi înţeleasă de celelalte flori ţări, semănând îndoială, cum că ar fi nedrept, o aşa chircită floare ţară, să se ridice drept model de viaţă duhovnicesască, îndemnând la desăvârşire pe cele puternice.
Şi lui Iisus i s-a reproşat: "Are demon şi este nebun", dar lucrurile se pare că se vor aranja de la sine, în curând. Scriptura spune şi despre aceasta : "Voi ridica pe cele slabe să facă de ruşine pe cele puternice".
Sofia este protejată de Dumnezeu, încă din pântecele mamei ei, care din cauza războiului din 1944, lipseau condiţiile de un trai decent şi fiind al şaselea copil, mama se simţea prea bătrână să mai dea naştere unui alt prunc. Se vede în carte, că a fost urâtă de la naşterea ei... România, iată, trece prin aceleeaşi încercări. Se vede că nu poate câştiga gloria, în acestă dezbatere în confruntarea cu alte popoare, şi chiar ajunge să devină dispreţuită, denigrată, ca un popor de ţigani leneşi care omoară şi violează pentru câţiva euro (ştirile tv.). Este urâtă, dar « nu » şi de Dumnezeu. EL n-o va lipsi de Protecţia Divină, bineînţeles întrunind condiţiile impuse de Dumnezeu, a ieşii din întunericul spiritual, a se purifica de păcate. Iar celor ce nu va urma singura cale strâmtă şi îngustă pe care o dezvăluie Dumnezeu, poporului român, rămânând pe mai departe cu inimile împietrite, vor rătăci departe de Împărăţia Cerurilor.
Nimeni să nu nesocotească, Graiul Celui Puternic şi Sfânt.
Domnul Dumnezeu va avea grijă de cei ce ascultă de Glasul Său, aşa cum a purtat de grijă şi celor doi, Radu şi Sofia. Niciodată n-au fost lipsiţi de Protecţia Divinităţii. « Cere şi ţi se va da » Iisus va da vouă toate câte veţi cere.
A doua ipostază din Icoana de pe coperta cărţii, ilustrează pe Iisus-Dumnezeu. El stă dincolo de ziduri. Se obsearvă, dacă priviţi atenţi, cum întinde Mâna Sa dincoace de UŞĂ, semn că noi trebuie neapărat să facem « paşi » către EL. Numai astfel, ne va prinde EL, Iisus-Dumnezeu, de mană şi ne va înălţa la Înălţimea Sa.

Cartea sfârşeşte: "Deci şi voi fiţi gata, că, în ceasul în care nu gândiţi, Fiul Omului va veni !" (Luca 12 ; 40). Iar ceea ce zic vouă este : « PRIVEGHEAŢI ŞI VĂ RUGAŢI ».


În Numele Pruncului Născut, Sfântul Crăciun 2010, acest Mesaj este Darul nostru din brad. Cartea este un bun al Poporului nostru, este un « NOU LEGĂMÂNT » între noi Poporul Român şi Dumnezeu. Este cel mai valoros TEZAUR , al României. Numai acest MESAJ, schimbă destinul acestei ŢĂRI. Poporul Român va trebui, foarte curând, să treacă la o « naştere din nou ».
Domnilor şi Doamnelor, Fraţi Români, şi dacă ar ploua cu galbeni, peste ţara noastră, nu vă aplecaţi a-i culege, considerându-i pe aceştia, gunoaie pământeşti. Ce este demn şi de glorificat este numai Numele Celui Preaînalt, Tatăl Ceresc, Sfânta Treime, Maica Domnului, Împărăteasa Cerului şi cu toate Puterile Cereşti !!...
Biblia (Apocalipsa) te va ajuta să găseşti răspunsul corect şi să ei urgent o decizie. Iisus, astăzi, îţi oferă o şansă şi aşteaptă un răspuns de la tine. Răspunsul pe care il dai acum, e marea şansă a vieţii tale, de a câştiga eternitatea. Sau... dacă vei rămâne pe mai departe tot cu inima împietrită, ignorând această Chemare, atunci ca vrăşmaş lui Iisus, grăbeşte de aţi însuşi puteri divine, să poţi pluti şi tu pe ape! Încearcă de vezi, poţi certa demonii! Încearcă să poţi hrăni 5000 de oameni, afară de femei şi copii, cu 5 pâini şi 2 peşti, şi dovedeşte-ţi ţie că ai putere peste MOARTE?!!...
.
Acestă carte este un Bun al Poporului nostru, al tuturor ! Este un miros de bună-mireasmă, cules de dincolo de perdeaua ce nu lasă ochii noştri de lut, să pătrundă. E un MESAJ venit din Patria Nemuririi. Este cel mai valoros tezaur al acestui popor, primit moştenire de la Iisus, ca un simbol al păcii, un « NOU LEGĂMÂNT » între noi Poporul Român şi Dumnezeu. Simbol al dragostei Lui faţă de noi, a noastră faţă de El şi a unora faţă de alţii, renăscuţi ca popor MODEL înaintea tuturor popoarelor lumii, şi fiecare dintre noi să-şi conştientizeze pe cei dragi ai săi şi pe tot aproapele.
Omenirea merge în declin, România are alt destin. El trebuie să fie acela care să facă primul pas spre Dumnezeu, şi să ajute toate popoarele lumii să-nţeleagă, că suntem chemaţi la una singură Credinţă, unul Trup, unul Botez, unul Dumnezeu!
Aşa să ne ajute Dumnezeu. +AMIN+.E. B.
Îmi place · · Dezabonează-te · Ieri la 12:14

Lui Veronica Mihaiuc îi place asta.
Florin-Constantin Ilie
Am mai auzit noi, când eram copii, de "7 ani apocaliptici" a lui Ion Ţugui, care "văzuse" şi "ascultase" prin nu ştiu ce misterios tărâm (Shambala, o "ţară" inexistentă... ), de la nu ştiu ce mari "domni" (contele Incapuciatis, sau un nume de genul ăsta închipuit...) că între 1993-2000 se va isprăvi cu lumea aceasta. Până şi Ţugui a trecut peste anul 2000, şi în loc să se înţelepţească, mai cu sârg a scris tot felul de para-închipuirii de ale sale. Doar că nu "l-a mai răbdat nici pământul" şi l-a cerut la el în 2002. Probabil au putrezit şi el şi cărţile sale până acum...
acum 19 ore · Îmi place
Elisabeta Brănoiu Doamne ce vremuri grele traim... Oare se despart oamenii in doi? Oi si capre?... Vai noua Cerule!!!... Cate-mi este dat sa indur?... daca nu te aveam pe Tine model Scumpule Mantuitor, ce-as fi facut acum?... faceam atac de cord! Dar nu, merg bucuroasa si fericita dupa urmele Tale cu o CRUCE la fel de grea. Ajuta-ma si dami putere! Dragostea Ta sa nu ma parasesca. AMIN.








Elisabeta Brănoiu
Troita de la raspantie de drumuri!

Sfânta Troiţă este ridicată de familia mea, la poarta noastra, în Numele Marelui - "SEMN"... (văzut cu mai mulţi martori!) O UŞĂ care strălucea pe CER şi pe margine o înconjurau razele Soarelui. Pe UŞĂ, străluciau razele curcubeului. "LEGĂMÂNT SFÂNT" cu Poporul Român, ca mai apoi, să devină pictată pe ea: "BLÂNDUL PĂSTOR şi oile Sale". Dumnezeu a grăit : "Voi...Vezi mai mult
Îmi place · · Dezabonează-te · Ieri la 12:49 lângă Bucuresti

Lui Tilvar Maria Mihaela, Gina Guzumas şi Manuela Laur le place asta.
Ciobanu Stelica Doamna Branoiu,cred ca avea dreptate Florin Constantin Ilie.La inceput am crezut ca este dur cu dvs,insa...Duhovnicul dvs ce spune despre semnele astea?Doamne Sfinte,cata lume ratacita!!!Macar ,tine pt mata ,,semnele ,,astea.Te rog sa nu te superi,dar cunosc o multime de astfel de primitori de semne.Ia citeste matale ,,Despre Inselare,, a sfantului Ignatie Briancianinov si ia aminte le ceea ce spune sfantul acolo.Ma iertati,nu am dorit sa va supar,insa,prea de tot.Fiecare avem cate-o doaga,insa ratacirile astea pe care dvs le luati drept descoperiri,intrec orice limita.As vrea sa-mi spuneti parerea duhovnicului dvs.
Ieri la 13:19 · Îmi place · 2 persoane
Paraschiva Macovei aveti mare dreptate
Ieri la 13:24 · Îmi place
Elisabeta Brănoiu Eu am fost datoare sa va fac cunoscut, MESAJUL si daca nu veti crede, nu intrati pe USA care sta deschisa pe Cerul Romaniei noastre. Stati afara... Sarmanul NOE, pe vremea lui, in loc lumea sa se caiasca de pacate, il facea tot pe Noe "nebun'.
Ieri la 13:37 · Îmi place
Elisabeta Brănoiu ‎"Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau!" Dar Tu, care stapanesti marile si potolesti turburarea valurilor, ridica-Te si ma ajuta! Risipeste neamurile care-imi doresc razboiu si infrangele cu puterea Ta. Tie ma rog: arata "slava minunilor Tale" si taria bratului Tau, ca eu n-am alta nadejde decat in Tine, Dumnezeul meu.
Ieri la 15:41 · Îmi place
Florin-Constantin Ilie Doamnă Brănoiu, aş zice că sunt fericit căci - iată! - întâlnesc în lumea virtuală (oups... să fie o "coincidenţă"?...) un sfânt... . Pardon! O "sfântă" în viaţă. Dar mi-e teamă ca această "dulceaţă" să nu ascundă în ea vreo amărăciune, şi încă nu oricare, ci veşnică.

Eu nu am auzit Sfânt (mă refer la Sfinţii adevăraţi care au găsit şi au şi intrat pe Uşa cea adevărată, nu pe una închipuită...) care să iasă din casă şi să strige în gura mare că l-a miluit Dumnezeu cu semne mari şi minuni.

Dna Brănoiu, cei ai Adevărului nu se propovăduiesc pe sine, ci Duhul Sfânt mărturiseşte aceasta despre ei.

Dar am auzit că li se va îngădui unor îngeri căzuţi (dar poate că deja se întâmplă aceasta...) să facă multe semne mari şi minuni, "ca să piardă, de va fi cu putinţă chiar şi pe cei aleşi" (sper să nu fiu iar socotit vreun mare tălmaci, acestea sunt simple lecţii de ortodoxie primite de noi toţi de la Părinţi, nu e nimic supranatural în aceste consideranţiuni pur logice).
acum 20 ore · Îmi place
Elisabeta Brănoiu ‎"Nu aruncati Margaritarele in gurile porcilor" zice Domnul Iisus. ...
acum 17 ore · Îmi place · o persoană
Elisabeta Brănoiu ‎"Nu aruncati margaritarele in gurile porcilor" zice Domnul Iisus.
acum 17 ore · Îmi place · o persoană
Florin-Constantin Ilie Aşa este. Aşa zice. Amin.
acum 17 ore · Îmi place













Scrie ceva...

Florin-Constantin Ilie
Doamne ajută!

Rog membrii şi adminii acestei pagini ca, timp de trei zile, să votăm propunerea de mai jos, făcută d-nei Brănoiu, care pretinde că are un manuscris revelat şi doreşte cu tot dinadinsul, să-l posteze aici.

"Doamnă Elisabeta Brănoiu,

vă rog, dacă aveţi de gând să propovăduiţi un manuscris de la care aveţi pretenţia că este revelat, să vă faceţi o pagină aparte şi cine vrea să vă cunoască manuscrisul să meargă acolo."
Îmi place · · Dezabonează-te · acum 20 ore
Lui Nelu Duca îi place asta.
Nelu Duca Şi eu sunt pentru
acum 20 ore · Îmi place
Elisabeta Brănoiu Multumesc Domnul Nelu, numele D-vs. sa fie scris in Cartea Vietii si dragostea lui Dumnezeu sa va insoteasca pretutindeni! AMIN.
acum aproximativ o oră · Îmi place


Scrie ceva...

Gabriel Militaru a creat un document.
Răstălmăcirea unui verset din Sf. Scriptură
Intrebare primită de la Iordache Aurel

“e adeverirea vorbelor ,,cei dintai vor fi cei de pe urma , iar cei de pe urma vor fi cei dintai , Amin,adica biserica din vechime va fi cea dintai ! si reciproca : biserca cea dintai va fi cea originara adica cea din ,,urma sau din vechime , Amin,adica BISERICA CEA NEDEZBINATA CRESTINA ORTODOXO-KATOLICA ORIGINARA , AMIN”.

Domnul Iordache Aurel, mi-aţi trimis acest articol şi pe Pagina mea, nu ştiu dacă aţi aşteptat vre un răspuns de la mine, dar plăcerea mă face să intervin:
,,cei dintâi vor fi cei de pe urmă, iar cei de pe urmă vor fi cei dintâi” Dragă Prietene, acest verset are o mare încărcătură spirituală!... şi nu poate fi răstălmăcit după bagajele noastre de cunoştinţe, ci Sf. Scripturi, pot fi răstălmăcite numai de oameni luminaţi de Dumnezeu! Cu mai multă exactitate, citind noi poveţele Sfinţilor Părinţi din Pateric care au avut o perfectă viaţă trăitoare în Hristos:
“Fraţii Părinţi ai Schitului au prorocit pentru neamul cel de pe urmă:
- Ce am lucrat noi? ziceau ei şi răspunzând unul din ei mai mare cu viaţa şi cu numele Ava Isarion, a zis:’’
- Noi, poruncile lui Dumnezeu le-am făcut! Şi răspunzând fraţii au zis:
- Dar cei după noi?... Oare ce vor face? Şi a zis:
- Vor să vină la jumătatea lucrului nostru! Si au zis fraţii:
- Dar cei după dânşii, ce? A zis Ava Isarion:
- Nu au nicidecum ‘’lucru’’ cei ai neamului şi rândului aceluia, ci va să vină lor ‘’ispită’’ mare. Şi cei ce se vor afla ’’lămuriţi’’ în vremea aceea, mai mari şi decât noi şi de cât părinţii noştri se vor afla!?!’’... (Patericul. Viaţa Sf. Isarion)

Iată, Bisrica este de la începuturi, UNA, şi ea STĂ, nu cade niciodată! Este singura Credinţă Curată Apostolescă şi Sabornicească Biserică pentru care şi-a dat viaţa Iisus şi Apostolii Săi. Trimiteri: “Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii. 4. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; 5. Este un Domn, o credinţă, un botez, 6. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi. (Efeseni cap.4)
“Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine.” (1Cor. 11-17).

Ce să înţelegem? Că acest verset se refară la “credincioşi”? DA. Ei au coborâşurile şi urcuşurile lor, pe calea duhovnicească:
“- Noi, poruncile lui Dumnezeu le-am făcut!” zice Avva. Ei erau nişte drept măritori-creştini! Dacă apunea soarele şi se aflau cu căruţa în gârlă, acolo dejugau boii. Ştiau că de când apune soarele Sâmbăta şi pănă Luni când răsare, nu le este permis înjugatul boilor. Pe când puterile noastre sufleteşti au slăbit, fiindcă s-a cuibărit nepăsarea faţă de Dumnezeu şi indiferenţa făţă de LEGE, de Porunci. Trimiterile ne conduc la “Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire”. (1Cor. 15 -41). Cine vor fi cei lămuriţi din cei de pe urmă, ajunşi înaintea Sf. Părinţi?!...
”Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit şi anume oricine va fi găsit scris în carte. 2. Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică. 3. Şi cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care vor fi îndrumat pe mulţi pe calea dreptăţii vor fi ca stelele în vecii vecilor. 4. Iar tu, Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul vremii. Mulţi vor cerceta-o cu de-amănuntul şi va creşte ştiinţa”. (Daniel12- 1,2,3,4).
Deci, cine sunt, (şi cei de astăzi sunt), înţelepţii de pe urmă?!... ne spune foarte clar Daniel, dar nu “oricine propovăduieşte Cuvântul, ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii!” Adică cei din Prima Biserică Apostolească şi Sabornicească de la începuturi. Să medităm oameni buni, ce este de făcut?!... şi cum pot fi lămuriţi şi cei ce s-au lepădat de această Una Credinţă, Una Biserică? Afând noi că la schisma de la anii 1054, un patriarh a zis: “Eu sunt mai mare decât voi toti, să mi se zică Papă, că eu deţin mormântul lui Petru pe care Iisus a întemeiat Biserica Sa. Deci să fiţi sub ascultarea mea”. Atunci şi-au aruncat anamatizări, unul altora.
Papa Paul, atuci când a venit în vizită, a ridicat această ANATEMA, sărutând pământul Romăniei, zicând : “Nu plecăm la UNIRE fără România”. In zadar, că nu s-au căit şi de păcatele lor, să se reîntoarcă la Bisrica mamă de unde s-au rupt. Acum Dumnezeu a dat GLAS Pământului: « Voi face Pământ Nou şi Lume nouă ! »
Iată, ne revine promovarea şi mediatizarea Credinţei Adevărate care a rămas neschimbată de la Iisus Hristos, pentru care şi-a dat viaţa să devenim toţi un singur Trup, cap fiindu-ne El, Dumnezeul Cerului şi al Pământului. Credinţa noastră trebuie să crească, să devenim înţelepţii pămantului, dacă vrem să devenim creştini autentici, altfel ne va fi nouă mai rău ca Sodomei şi Gomorei. Eu m-am ocupat de editarea acestei cărţi : « IEŞIŢI DIN EA, POPORUL MEU ! » Toţi zic că e ficţiune şi o ignoră! Sfânta Scriptură ne dă trimiteri:
“1. După acestea, am văzut un alt înger, pogorându-se din cer, având putere mare, şi pământul s-a luminat de slava lui, 2. Şi a strigat cu glas puternic şi a zis: A căzut! A căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor, închisoare tuturor duhurilor necurate, şi închisoare tuturor păsărilor spurcate şi urâte. 3. Pentru că din vinul aprinderii desfrânării ei au băut toate neamurile şi împăraţii pământului s-au desfrânat cu ea şi neguţătorii lumii din mulţimea desfătărilor ei s-au îmbogăţit. 4. Şi am auzit un alt glas din cer, zicând: Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei; 5. Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei”.(Apoc, 18).

Mai meditaţi oameni buni!...

Scrie ceva...

Florin-Constantin Ilie
Doamne ajută!

Rog membrii şi adminii acestei pagini ca, timp de trei zile, să votăm propunerea de mai jos, făcută d-nei Brănoiu, care pretinde că are un manuscris revelat şi doreşte cu tot dinadinsul, să-l posteze aici.

"Doamnă Elisabeta Brănoiu,

vă rog, dacă aveţi de gând să propovăduiţi un manuscris de la care aveţi pretenţia că este revelat, să vă faceţi o pagină aparte şi cine vrea să vă cunoască manuscrisul să meargă acolo."
Îmi place · · Dezabonează-te · acum 20 ore
Lui Nelu Duca îi place asta.
Nelu Duca Şi eu sunt pentru
acum 19 ore · Îmi place
Elisabeta Brănoiu Multumesc Domnul Nelu, numele D-vs. sa fie scris in Cartea Vietii si dragostea lui Dumnezeu sa va insoteasca pretutindeni! AMIN.
acum aproximativ o oră · Îmi place
Lasă un comentariu...
Gabriel Militaru a creat un document.
Răstălmăcirea unui verset din Sf. Scriptură
Intrebare primită de la Iordache Aurel

“e adeverirea vorbelor ,,cei dintai vor fi cei de pe urma , iar cei de pe urma vor fi cei dintai , Amin,adica biserica din vechime va fi cea dintai ! si reciproca : biserca cea dintai va fi cea originara adica c...Vezi mai mult
Îmi place · · Dezabonează-te · sâmbătă la 21:19
3 persoane apreciază asta.
Gabriel Militaru Am recuperat documentul d-nei Elisabeta Brănoiu. :)
sâmbătă la 21:20 · Îmi place · o persoană
Gabriel Militaru Deci, rog respectuos (si imi cer iertare pentru indrazneala) pe distinsa d-na Elisabeta Branoiu sa ne explice care sunt studiile si pregatirea teologica a dumneaei, care ii permit sa "talmaceasca" ( nicidecum "rastalmaceasca" asa cum gresit intelege si foloseste in text) Sfanta Scriptura si Parintii Bisericii? In Biserica Ortodoxa poate oricine "talcui Scripturile"?
sâmbătă la 21:24 · Îmi place
Gabriel Militaru ‎"Sf. Scripturi, pot fi răstălmăcite numai de oameni luminaţi de Dumnezeu!" Vai....................
sâmbătă la 21:32 · Îmi place
Gabriel Militaru D-na Elisabeta a scris o carte "interesanta", intitulata "IEŞIŢI DIN EA, POPORUL MEU !” , care " are o prefaţă de marele duhovnic al românilor de pretutindeni, Părintele NIL EFRIM de la Sfânta Mânăstire MĂRCUŞ.<, Jud. COVASNA" ( conform www.comandaicoane.ro)! La randul sau, parintele Nil Efrim afirma despre aceasta carte: "ROMANUL ACESTA RELIGIOS este după aprecierea mea şi original şi unic în toată istoria tuturor timpurilor, care nu va putea fi egalat niciodată." ( conform notitei "Lecturarea cărţii : "IEŞIŢI DIN EA, POPORUL MEU !” din profilul facebook al d-nei Elisabeta Branoiu.
sâmbătă la 21:49 · Îmi place
Gabriel Militaru Privegheati si va rugati, fratilor, ca sa nu intrati in ispita!
sâmbătă la 21:51 · Îmi place · o persoană
Gabriel Militaru ‎"Această carte, după Sfânta Scriptură, coboară de la Dumnezeu, la om !!... Şi va trebui « tot » omul să conştientizeze acest MESAJ DIVIN." Vai de mine, vai de mine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
sâmbătă la 21:59 · Îmi place · o persoană
Gabriel Militaru In fine, sa ne pazim de unii ca acestia si sa ne rugam pentru toti!
sâmbătă la 22:01 · Îmi place · 3 persoane
Flori Drossu Cei din urma vor fi cei dintai se refera strict la smerenie! Adica cei smeriti vor fi cei mai mari in Imparatia Cerurilor. Iar cei care viseaza la alte intelesuri straine de duhul patristic si scripturistic... vai lor! Mai ales daca si publica!
sâmbătă la 22:24 · Îmi place · o persoană
Gabriel Militaru Nu e vorba doar de "rastalmacirea" doamnei asupra versetului respectiv, cat mai ales de.......tot ce scrie! Daca ma intelegeti...... :)
sâmbătă la 22:29 · Îmi place · o persoană
Elisabeta Brănoiu Binecuvantati Parinte! De ce v-ati suparat asa de rau?... Daca prestati serviciul la Arhiepiscopia Bucurestilor, cum nu stiti de aceasta carte? ca doar primii pasi au fost facuti la Sfiintiile Voastre. Va rog, i-a intrebati, ca a fost inregistrata la Casierie... Sau intrebati pe Prim-Consilier al Prea Fericitului Parinte Patriarh cu numele Constantin Stoica... Sfiintia Sa stie de aceasta carte. Cred ca este inca in raftul bibliotecii Sale. Ma iertati, daca va intereseaza..... nu am nicio carte, am vazut de oi pe campuri... Ii puneti conditii lui Dumnezeu?!!... Doamne ajuta!
duminică la 21:03 · Îmi place
Ciobanu Stelica Doamna Elisabeta,lasati cartea asa,nu trebuie sa trageti de oameni s-o citeasca.Daca e ceva bun acolo,Dumnezeu va gasi o metoda sa v-o aduca la lumina.Sunt o multime de duhovnici care au stat in umbra ,adica necunoscuti noua,sau poate da,dar nu asa cum au fost parinti ca Ilie Cleopa,Arsenie Papacioc,Paisie Olaru.De exemplu,parintele Serafim Man,de la Rohia nu este asa de cunoscut,insa lucrarea lui este mare,de asemenea parintele Iachint Unciuleac de la man.Putna.Si multi altii.Cine a auzit ,macar, de parintele (drag inimii mele)Teofil Badoi,staretul manastirii Slatina-Arges?Pai ,parintele acesta,Teofil avea un chip frumos si-o privire si-o bunatate...Doamne,Doamne.Asa ca,doamna Elisabeta,lasati asa,nu mai insistati atata.Ce aveti nou acolo,in carte si nu este cuprins si-n Evanghelii?Nu va suparati pt cuvintele asta...
duminică la 21:16 · Îmi place
Ciobanu Stelica Cine a auzit de parintele Lavrentie de la manastirea Frasinei?A fost un sfant...
duminică la 21:18 · Îmi place
Florin-Constantin Ilie dnă Elisabeta...

@"Daca prestati serviciul la Arhiepiscopia Bucurestilor, cum nu stiti de aceasta carte? ca doar primii pasi au fost facuti la Sfiintiile Voastre."...

Doamnă, din câte ştim noi, preoţii slujesc lui Hristos, şi prin aceasta mântuirii noastre. Părintele slujeşte Bisericii (în întregul ei) ÎN cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Datoria dumnealui (nu-i aduc eu aminte dumnealui de datorie - ferească Dumnezeu!...) este să păstorească turma lui Hristos. Iar aceasta presupune să pună şi parul pe lupii în piele de oaie, chiar şi pe cei cu pergament... Se pare că şi-o face cu prisosinţă..., deşi ustură oile sunt păzite.

***
@"...ca a fost inregistrata la Casierie..."

Aşa este..., la casierie.

***
@"...intrebati pe Prim-Consilier al Prea Fericitului Parinte Patriarh cu numele Constantin Stoica... Sfiintia Sa stie de aceasta carte. Cred ca este inca in raftul bibliotecii Sale."

Cred că nu înţelegeţi, problema cărţii dvs (şi prin aceasta a autorului ei şi a tuturor ce o propovăduiesc, direct sau indirect...), este că nu se află pe rafturile... Bisericii ortodoxe.
Cine se poate amesteca în rafturile private ale unei persoane, indiferent de scaunul său?

***
@" ...Ii puneti conditii lui Dumnezeu?!!"

Sunteţi Dumnezeu, dna Elisabeta?...

Mie, personal, mi se pare că acţionaţi precum o "clarvăzătoare" care "vede" în altă parte decât văzătorii-de-Dumnezeu Părinţii noştri, Sfinţii lui Dumnezeu, care sunt vii şi neschimbaţi în cele ce au prevăzut. Iar cartea dvs nu că nu a fost profeţită - că ar însemna să mint dacă aş spune asta -, ci a fost profeţită în rândurile altor cărţi decât a celor descoperite de Dumnezeu...

P.S. - dragă doamnă, aveţi un suflet, păziţi-l cu străşnicie.

@"Doamne ajută!"

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri (nu pentru ale oricărui născocitor de noi "învăţături"...), Doamne, Iisuse Hristoase, mântuieşte şi ne miluieşte pe noi!
_______________________________________
NOTA BENE:
"Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.

Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni, şi nu în numele Tău, minuni multe am făcut?

Şi atunci voi mărturisi lor:
Niciodată nu v-am cunoscut pe voi.
Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.

De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă.

A căzut ploaia,
au venit râurile mari,
au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea,
dar ea n-a căzut,
fiindcă era întemeiată pe stâncă.

Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip.
Şi a căzut ploaia, şi au venit râurile mari, şi au suflat vânturile, şi au izbit în casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare.

Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui.
Că îi învăţa pe ei ca unul care are putere,

iar nu cum îi învăţau cărturarii lor.”"
(Matei, 7, 21-29)
_________________________________________
duminică la 22:02 · Îmi place · o persoană
Elisabeta Brănoiu Răspuns pentru Florin-Constantin Ilie: Puiule, eu nu îţi răspund tot cu acelaş duh de ceartă, totuşi sunt obligată să te întreb, ai citit vrodată Biblia?! (se vede că da), dar mai are la urmă şi Apocalipsa! Dacă zici că eşti în stare să tălmăceşti versetele ei, mai bine decât Sf. Părinţi, atunci ce ai înţeles din Apoc., vine Sfârşitul lumii?... că semnele sunt cutremurătoare asupra noastră (cei luminaţi văd aceasta). Oare nu stă scris că ne va deschide o UŞA, Cel ce deţine cheile ei?: ”Acestea zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide şi închide şi nimeni nu va deschide.... iată, am lăsat înaintea ta o UŞA deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă” (Cap.3). Şi s-a deschis, omule, trezeşte-te! Cu siguranţă s-a deschis, dacă nu crezi, înseamnă că nu cunoşti GLASUL Păstorului nostru Iisus şi dacă nu te grăbeşti, vei bate şi va fi prea târziu să-ţi mai deschidă, cineva. Tu crezi, oare, că Dumnezeu doar te abureşte, aşa, ca politicienii?... Cum promit ei şi nu se ţin de cuvănt?... Ştiu eu ce ştiu, şi dacă minte Dumnezeu atunci voi pica şi eu de mincinoasă, dar eu sunt gata să-mi dau şi viaţa pentru CUVÂNTUL SĂU !....Sau aţi devenit aşa de neîncrezători că acum când a venit ADEVARUL nu-l mai credeţi ?... UŞA, încă, stă deschisă pe Cerul Romăniei noastre ! Dumnezeu ne-a făcut CHEMAREA să ne pregătim Haina de Nuntă la CINA NUNTII MIELULUI CERESC. E cu noi, “Aleşii Săi!”... ne-a îndemnat să ieşim dintre nelegiuiţii pământului care ne abate de la Una Credinţă, Unul Botez, Unul Trup Biserică, şi Unul Dumnezeu, Curata Credinţă Ortodoxă !... Şi, iată, am ieşit, că... după cum începuseră să se facă Unirea... aşa... cu ecumenismul?!... Doamne fereşte, eram cu toţii la Gheena. Dumnezeu coboară frumuseţile Raiului, deasupra Poporului nostru « Popor Ales », să-i descopere lui nemărginitele, necuprinsele şi nemaiîntâlnitele Frumuseţi şi Bogăţii Cereşti, să ştie pentru ce îndură martirajul, că a cunoscut câtă prigoană va veni peste el !... (şi n-a venit?) Totodată ne arată şi Cetatea Noului Ierusalim, adică Mireasa pregătită pentru Nuntă şi ne promite celor ce vom biruii că ne va face « Stâlpi ai Noului Ierusalim » : Iată ce am de gând să fac : « Pământ Nou şi Lume Nouă ! » zice Domnul
« Nu se ştie când », poate azi, poate mâine... sau va mai dura ani, că interesul antihristului este să ne ţină pe loc, să se piardă definitiv credinţa Ortodoxă, dar tu eşti sigur că haina ta e atât de curată şi nu-ţi pasă ? Sau poate nu vrei să intri, cine te obligă?... Stai afară dacă asta vrei !... Iisus n-a obligat niciodată pe nimeni, pe tine de ce te-ar obliga?... Zici că m-am făcut pe mine Dumnezeu : « @" ...Ii puneti conditii lui Dumnezeu?!!"

Sunteţi Dumnezeu, dna Elisabeta?... »
Sa te ierte Dumnezeu şi să nu faci parte din caprele care vor sta dea-stânga Mântuitorului la Ziua cea grea a Judecăţii, că acolo va fi tot mândrul, înconjurat de întunericul laturei celei de la Miazănoapte... iadul! Că eu nu m-am făcut pe mine Dumnezeu. Am explicat in toate scrierile mele ca nici scriitoare nu sunt, ci am primit Manuscrisul : « IEŞIŢI DIN EA, POPORUL MEU ! » cu îndatorirea nu numai al edita, ci a distribuii Mesajul dincolo de coperţile Cărţii. Pentru asta, ca să fiu şi mai bine înţeleasă, voi posta şi aici, lecturarea acestei cărţi AMIN.
Ieri la 12:00 · Îmi place
Florin-Constantin Ilie dna Elisabeta...

@ "Dacă zici că eşti în stare să tălmăceşti versetele ei, mai bine decât Sf. Părinţi, atunci ce ai înţeles din Apoc., vine Sfârşitul lumii?."...

Care duh v-a şoptit că aş fi spus sau fi gândit eu vreodată că sunt în stare să tălmăcesc Scriptura?
Care duh încearcă să pună în gura altora ceea ce ei nu au grăit..., nici măcar gândit?
acum 20 ore · Îmi place
Florin-Constantin Ilie Vă rog, dacă aveţi de gând să propovăduiţi un manuscris de la care aveţi pretenţia că este revelat, să vă faceţi o pagină aparte şi cine vrea să vă cunoască manuscrisul să meargă acolo.
Ca fapt divers, de va fi şi voia Domnului, voi veni şi eu acolo să mă mai lămuresc.
Nu mi se pare normal să vă împrăştiaţi "Mesajul" aşa, tam-nesam, pe unde vi se năzăreşte...
acum 20 ore · Îmi place
Elisabeta Brănoiu Imi cer ietare: "Daca o imparatie se va dezbina in sine, acea imparatie nu mai poate dainui" Deci ce concluzie sa trag, Sf. Ilie? Sa sterg si praful de pe picioarele mele?...
acum aproximativ o oră · Îmi place

CE MENTALITATE?!...
Iata... Oare poti tu trece peste cuvantul lui Dumnezeu?

Dupapui Demorosan, commented on your post in Cuvant ORTODOX
#Elisabeta Brănoiu / fiti amabila si va...
Dupapui Demorosan 6 septembrie 10:15
#Elisabeta Brănoiu / fiti amabila si va treceti religia sa stie lumea cu cine are deaface ...nu va fie rusine sa scrieti daca sinteti ORTODOX ...Doamne ajuta!
Istoricul comentariilor
Silviu Damse
Silviu Damse 6 septembrie 09:38
Ar fi bine sa va orientati si duneavoastra dupa canoanele Bisericii -Branoiu
Florin-Constantin Ilie
Florin-Constantin Ilie 6 septembrie 09:22
Dumnezeu*
Florin-Constantin Ilie
Florin-Constantin Ilie 6 septembrie 05:17
Iisus*
Badoi Teodora
Badoi Teodora 29 august 18:57
AMIN!
Mateas Viorica
Mateas Viorica 29 august 18:56
in fata lui Dumnezeu nu exista catolic ortodox trebue sa ne unim in rugaciune pentru noi toti nu sta scris care e la religia aleasa ,sa ne unim in rugaciune penntru noi toti caci ISUS e iubire e pace e liniste e totu ,doamne ajutane ca santem cu toti pacatosi
Vezi toate comentariile
Mesaj original

Elisabeta Brănoiu created a doc O viaţă creştină autentică, orientată după Canoanele Bisericeşti.




Florin-Constantin Ilie, commented on your post in Cuvant ORTODOX
Iisus*
Florin-Constantin Ilie 6 septembrie 05:17
Iisus*
Istoricul comentariilor
Badoi Teodora
Badoi Teodora 29 august 18:57
AMIN!
Mateas Viorica
Mateas Viorica 29 august 18:56
in fata lui Dumnezeu nu exista catolic ortodox trebue sa ne unim in rugaciune pentru noi toti nu sta scris care e la religia aleasa ,sa ne unim in rugaciune penntru noi toti caci ISUS e iubire e pace e liniste e totu ,doamne ajutane ca santem cu toti pacatosi
Badoi Teodora
Badoi Teodora 29 august 18:45
SCUZE (D-ZEU)
Badoi Teodora
Badoi Teodora 29 august 18:44
PANA LA URMA SI PREOTI SUNT TOT OAMENI CUCA SI CEILALTI.UNI MAI CU HAR SI MAI CU SARG,ALTII ALTFEL(CA SA MA EXPRIM BLAND)!CA IN ORICE MESERIE SI IN PREOTIE EXISTA SI UNII MAI SLABI.DAR PANA LA URMA CREDINTA IN d-ZEU A FIECARUIA DINTRE NOI ESTE MAI IMPORTANTA.fIECARE VA FI JUDECAT DUPA FAPTELE SALE SI NU DUPA RANG SAU AVERE.
Elisabeta Brănoiu
Elisabeta Brănoiu 29 august 17:58
Cristina, draga copila, aici, cu astfel de pretentii incepe sa se ridice femeia?!... Offff.... Doamne! Vremurile de pe urma sunt si mai aproape dupa cum ma asteptam?!... Suna a "trambita luciferica!" Alunga-te Iisus Domnul, pe tine, vrajmas viclean, sa te certe sa piei din toata calea si tot cuprinsul copiilor nostri, din tara si de pretutindeni. Lasa-ne sufletele curate! Pleaca singur in iadul tau Duh necurat. +AMIN+.

Astăzi 21-04-2011 Joia Mare a Sf. Paşte

Am auzit de la Gigi, Marinescu, precum că, Coana Florica (mama lui) e foarte bolnavă. Mi-a zis că, a dormit cu ea Tanti Ana Botea si cu lumanarea pe masă, că e pe moarte. Numai... se duce a lăsat un gest amar pe faţa lui. I-am dus ceai de paducel si catina si i-am luat tensiunea. Dar i-am zis Tatăl nostru şi am închinat-o de tri ori. Şi ea, plângea, că moare. A vomitat puţin, i-am spus că nu va muri. ”hai scoală-te la treabă”. După câteva minute s-a sculat şi a zis : “parcă nu mă mai ia aşa ameţeală de la cap...S-a sculat, dar, tot plangea. Ani, nora ei, aşezase pe un scaun lângă patul bolnavei( muribundei) feli de roşii, măsline, pâine şi o farfurie cu orez cu lapte de semăna tare ca piatra care să-ţi spargă capul. Bineînţeles că bolnava nu putea să înghită aşa ceva. I-am sugerat norei ei să-i dea supe. Carne de pasăre, cu legume mai mult întregi, şi strecurate, sau eventual pasate şi date şi date în ameste cu cărniţa şi cu linguriţa, câte puţin, câte puţin, calde. Aşa se ajută un bătrân sau chiar orice om bolnav , căzut la pat, neputincios a se mai hrăni singur... Oo !!... Doamne... « Cine face lui îşi face ! »

Atunci Ani, nora ei, a zis că e bine să nu mai vina lume streină pe la ea, că uite plânge, se agită şi ea trebuie să stea liniştită... M-a rugat să nu mă mai duc pe acolo. Slavă ţie Doamne, că am putut să-i zic Tatăl nostru, presimt că se va face bine, .Dumnezeul meu face minuni ! Doamne ajuta !

Dumnezeu ştie cât am plâns de Gigi, când am auzit că i-a dat doctorul diagnosticul « de cancer ganglionar » Era metastază, în tot corpul şi m-am rugat la Bunul Iisus mai mult de mila lui marian că era micuţ şi avea nevoie de tată.

A trecut câţiva ani şi l-a luat din nou cu salvarea, din nou s-a reapărut boala, acum şi mai complicat. I-a făcut transfuzie de sânge a avut mare nevoie de sange. Iar am plâns şi m-am rugat la Iisus. Şi de data aceasta l-a salvat Bunul Iisus şi maica domnului meu. Acum face încă citostatice şi urmează cu plante medicinale, de la Bistriţa.

Ei, familia Marinescu, nu ştiu ce s-a petrecut şi cu fiu-su Dan şi Lenuş, căsatoriţi fiind de mai multă vreme. Le-am zis : « hai nu faceţi un băiat şi voi ?... » Au plecat cu capul în jos şi trişti de lângă mine fără să-mi dea niciun răspuns. Coana Florica, mama lor, a zis « dar ce tratament n-a făcut !!!... pe la toţi doctorii a mers. Am zis « I-a să vezi, o să facă ! Şi la puţin timp, după aceasta am şi auzit că e gravidă. Bogdan, (fiul lor) e copilul lui Iisus şi al meu.

Câţi copii am ? foarte mulţi !...

Gelu Furtună. Mama lui, Nina, nu voia să mai facă copii. O născuse pe Lucica şi se plângea că ii mănâncă zilele. Am insistat de câteva ori « Mai faci un băiat ! » Dar de unde şti tu că o să fac băiat.. Ştiu eu , i-a să vezi, mai fă un băiat şi se va schimba şi caracterul Luciei. O să crească altfel când sunt doi . Acum de câte ori mă găsesc cu ea, îmi zice : « Tu eşti adevărata mamă a lui Gelu meu. Eu îl mângâiam pe Andrei, câteodată şi Gelu. Ea i-a pus numele fiului ei tot Gelu crezând că aşa îl cheamă numele lui de botez. Când a auzit a fost dezamâgită. Laudă Ţie Doamne !

Cati, o fată handicapată, mergea cu picioarele târâş. Lucra la Schelă. O Doamne ce fiinţă chinuită, tristă rău. Era frumoasă dar ce folos ?... S-a legat sufleteşte de ea unh băiat din Podeni dar era beţiv de prima clasă.

Va urma...

Venit de la Muntele Athos,

Pe muntele Athos, pe teritoriul mânăstirii Marea Lavră, în apropiere de schitul Vigla, la o intersecţie de drumuri, pelerinii puteau să vadă până de curând un indicator pe care scria ”Afurismeno”. Poteca duce până în dreptul mării, după care coboară abrupt pe stânci, până la un mic paraclis aflat în faţa unei peşteri acoperită cu bolovani. Pe mai multe limbi este scrisă acolo istoria acestei peşteri. Se spune că în 1278, în timpul patriarhului unionist Ioan al XI-lea Vekkos, călugării şi preoţii de pe Sfântul Munte au fost obligaţi să ţină slujbe în rit catolic şi să jure credinţă Papei. Pentru că au refuzat acest lucru, au fost consideraţi aroganţi, înfumuraţi şi trădători, iar împotriva lor a început prigoana: mulţi au fost schingiuiţi, mutilaţi, omorâţi, închişi sau alungaţi din munte. Unii au fost luaţi ca sclavi, alţii au fost surghiuniţi şi mulţi au fost înrolaţi în oastea împăratului. Unora din cei rămaşi li s-au scos ochii, altora li s-au tăiat mâinile, unii au fost decapitaţi, alţii omorâţi prin spânzurătoare, unii au fost înnecaţi în mare, alţii îngropaţi de vii şi mulţi au sfârşit în flăcările rugurilor aprinse în faţa mânăstirilor. Spun cronicile că pământul muntelui se înroşise de atâta sânge curs în acel an. Pentru a opri această hărţuire, trei călugări au acceptat să oficieze slujba aşa cum le cereau preoţii catolici. În timpul ceremoniei altarul bisericii din mânăstirea Marea Lavră s-a prăbuşit peste cei trei călugări, iar acest lucru a fost considerat un semn divin, întărindu-le ortodocşilor ideea că trebuie să reziste în faţa expansiunii catolice. După un timp, trupurile celor morţi în acele evenimente au fost deshumate, iar oamenii au putut să vadă că cele mai multe erau neputrezite şi emanau o mireasmă plăcută. Trupurile celor trei călugări care au slujit în rit catolic erau însă umflate şi urât mirositoare. Înalţii ierarhi ai muntelui Athos au hotărât ca cei care au rezistat asediului catolic să intre în rândul sfinţilor, fiindu-le de atunci pomenit numele în fiecare an pe 22 septembrie ca sfinţi cucernici mucenici. Iar trupurile celor trei călugări unionişti au fost multă vreme expuse public, ca dovadă a pedepsei pe care Fecioara Maria a dat-o celor care n-au ascultat porunca ei de păstrare a dreptei credinţe. După mulţi ani, pentru că erau ”înfiorătoare la arătare şi umflate ca toba” (după cum scrie monahul Lazăr Dionisiatul), iar credincioşii se îmbolnăveau numai privindu-le, ele au fost îngropate în peştera de deasupra mării, iar peştera a fost zidită, neintrând nimeni în ea multe sute de ani.

În 1998, după 720 de ani, peştera a fost deschisă pentru a îngropa în ea trupul unui alt călugăr care a greşit în faţa Fecioarei Maria. Se spune că în primăvara anului 1996, în faţa pierderii accentuate a simpatiei populare de către preşedintele comunist al unei ţări ortodoxe, sfetnicii lui l-au convins să renunţe la ateismul ostentativ şi să joace rolul unui pios creştin, pentru a recuceri o parte din electoratul pierdut. În mintea unui consilier prezidenţial a încolţit ideea să li se arate alegătorilor un film în care preşedintele intră în biserica Sfântul Andrei (cea mai mare biserică de pe munte şi a doua biserică ortodoxă din lume ca mărime, după cea de la Moscova) şi 3.000 de călugări şi pustnici i se închină şi îl preamăresc. Un călugăr a fost convins să se ocupe de formalităţile necesare regiei acestui film. Pentru că nici un alt călugăr nu a acceptat să se închine în faţa unui ateu, pe munte au fost aduşi 3.000 de figuranţi (cei mai mulţi salariaţi ai serviciilor secrete şi activişti ai partidului prezidenţial) care au fost machiaţi, îmbrăcaţi în haine monahale şi învăţaţi să se poarte asemeni cucernicilor părinţi ai muntelui. Cu o zi înaintea sosirii lui preşedintelui la Athos, falşii călugări au fost aduşi în biserică pentru o repetiţie generală. Atunci clopotele bisericii au început să bată singure şi apoi au căzut la pământ sfărâmându-se în multe bucăţi. Erau clopote uriaşe, făcute special de meşterii ruşi la comanda ţarului Petru cel Mare. Falşii călugări au fugit îngroziţi de pe munte, iar călugărul pro-comunist a părăsit mânăstirea, devenind un pustnic rătăcitor. Colegii i-au găsit prin bagaje 10.000 dolari şi au înţeles că a fost plătit să joace o sinistră farsă. De atunci au interzis accesul pe munte la mai mult de 100 de pelerini pe zi, pentru a reduce şansele producerii unor evenimente similare. Călugărul pro-comunist a murit la scurt timp şi, când a fost deshumat, trupul lui era neputrezit şi degaja un puternic miros de hoit. Atunci consiliul stareților de la Careia – capitala muntelui – a hotărât deschiderea peşterii şi aşezarea lui alături de ceilalţi monahi afurisiţi.

Din grabă, din neatenţie sau poate cu un scop ascuns, intrarea în peşteră n-a mai fost zidită, ci doar astupată cu pietre, iar cadavrele celor din interior au fost uneori arătate pelerinilor curioşi şi călugărilor care treceau prin faza deznădejdii şi a îndoielii privind menirea lor.

În acea peşteră a fost adăpostit Tudor la începutul lunii august a acestui an în timpul celei mai mari razii efectuate pe munte de forţele de poliţie greceşti şi de serviciile secrete ale mai multor ţări ortodoxe. Existau informaţii că pe Athos şi-au găsit adăpost câţiva oameni urmăriţi de serviciile speciale, iar pentru căutarea lor s-au pus pe scotocit nu doar în toate cotloanele mânăstirilor şi chiliilor, ci şi în lăcaşurile pustnicilor săpate în piatră, aflate printre stânci, în peşteri sau în colibe greu accesibile.

În timp ce se îndreptau spre peştera Afurismeno, pustnicul Gorgonie îi povestea lui Tudor despre istoria acestui loc şi îl pregătea pentru a rezista sufleteşte printre cadavrele seculare.

– Sfântul Siluan scria că Dumnezeu i s-a arătat şi i-a spus: ”Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!” Eu îţi spun ţie că acum o să fii nu doar cu mintea, ci şi cu trupul în iad şi deznădejdea o să te cuprindă negreşit. Ca să scapi îţi las o icoană a Fecioarei cu Pruncul, la care să te rogi neîncetat. Cum simţi că te îngrozeşti de locul în care te afli, trebuie să începi rugăciunea. Cel mai rapid e să spui continuu rugăciunea inimii, dar poţi să te rogi în orice fel, numai să nu laşi iadul să-ţi domine mintea.

Când au dat pietrele la o parte şi au intrat în peşteră, un miros urât, de ceva stricat, le-a venit în nări, iar la vederea hoiturilor s-au cutremurat amândoi şi au început să se închine spunând: ”Doamne fereşte!”. După ce i-a aşezat salteaua şi aşternuturile, bidoanele cu apă şi sacoşa cu pâine şi fructe, pustnicul a ieşit astupând la loc intrarea, promiţându-i că va veni să-i dea un semn peste 4 zile despre acţiunile şi intenţiile autorităţilor.

La început Tudor a fost preocupat să-şi amenajeze un loc confortabil pentru somn şi citit, cât mai departe de cele patru cadavre. Dar curiozitatea l-a făcut să se apropie de ele să le privească mai atent. Hainele sau pânzele cu care au fost iniţial acoperite putreziseră de mult şi doar câteva bucăţi de cârpă neagră mai puteau fi văzute lângă ele. Corpurile lor aveau o piele înnegrită, de parcă ar fi fost date cu cărbune. Erau atât de umflate încât păreau că urmează să plesnească rapid şi, din când în când, câte un firicel de puroi sau de zeamă gălbuie se prelingea prin orificiile corpurilor, făcându-şi loc spre crăpăturile aflate în podeaua peşterii. Părul de pe cap, din barbă şi de pe corp era năclăit, iar ochii erau aproape scoşi din orbite, exprimând groaza de parcă ar fi fost vii, dar o groază eternă, neîntreruptă de nici o clipire a pleoapelor.

Tudor le-a privit trupurile cu multă atenţie, încercând să vadă dacă poate afla mai multe indicii despre personalităţile lor din timpul vieţii. Unul era înalt de peste 1,85 metri, cu o barbă rară şi un păr albit, ce părea că avea aproape 60 de ani când a murit. Cei doi de lângă el păreau mai tineri, de 35-40 ani, unul şaten şi altul brunet, mai mici de înălţime, de aproximativ 1,75 metri. Cel de-al patrulea, aflat puţin mai departe, probabil călugărul adus recent, părea de aproximativ 50 ani şi era cel mai îngrozitor la înfăţişare, căci ochii lui verzi păreau a plânge continuu, din ei şiroind un lichid alb-gălbui. Cele patru corpuri emanau un miros puternic, înţepător, iute, de ceva stricat dar aflat încă în fermentaţie.

Tot privindu-le, Tudor şi-a adus aminte de sfatul pustnicului Gorgonie şi s-a îndreptat spre icoana Fecioarei Maria. Voia să spună o rugăciune, dar a început să vorbească în faţa icoanei cu voce tare:

– Maică Sfântă, cât de mare a putut să fie răul pe care l-au făcut aceşti patru oameni de nu le laşi corpurile să se odihnească în pace nici după atâta timp? Cât de mult te doare pe tine răul pe care ţi l-au făcut, de nu poţi să-i ierţi pe cei trei nici măcar după 700 de ani? A trecut atâta timp de-atunci, Muntele Athos a revenit ce-a fost şi cei mai mulţi au uitat ce s-a întâmplat atunci. De ce vrei să le-aduci mereu aminte călugărilor şi pustnicilor de greşelile celor patru păcătoşi? Crezi tu că fără aceste patru cadavre credinţa lor va fi mai slabă şi te vor iubi şi slăvi mai puţin? Iartă-i Fecioară Maria pe aceşti călugări aşa cum i-ai iertat pe mulţi înaintea lor şi după ei. Sunt ei mai păcătoşi decât atâţia criminali, atâţia violatori, hoţi şi tâlhari, de care te-ai milostivit lăsându-le trupurile să se odihnească? Pe mulţi oameni răi i-ai iertat deşi te-au rănit mai grav decât ăştia. Ţi-aduci aminte Fecioară de diaconul care a aruncat cu cuţitul în chipul tău pictat pe peretele mânăstirii Vatopedu, supărat că-i închideai deseori uşa trapezei în nas şi nu-l lăsai să mănânce? Ţi-a sângerat chipul şi l-ai orbit pe loc, dar l-ai iertat după trei ani de cumplite mustrări şi fierbinţi rugăciuni. Iartă-i şi pe călugării ăştia cum l-ai iertat şi pe acela care te-a înjunghiat.

Pe măsură ce vorbea cu Maica Domnului din icoană, Tudor punea tot mai mult patos în argumentele lui. Era şi el uimit de cât de multe argumente găsea pentru a o convinge pe Fecioară să-i ierte pe călugării din celălalt colţ al peşterii. Se uita din când în când la trupurile lor pentru a vedea dacă Maica Domnului îi îndeplineşte ruga şi apoi continua cu şi mai mare înflăcărare să vorbească.

– Uită-te Împărăteasa Cerurilor la ochii lor şi milostiveşte-te de ei. Chiar nu te emoţionează nici un pic groaza din privirea lor? Răul făcut de ei n-a fost până la urmă un lucru bun? Cei trei i-au întărit în credinţă pe călugări şi pe pustnici, iar fapta lor le-a arătat catolicilor zădărnicia încercărilor de a cuceri muntele Athos. Călugărul ăsta vândut comuniştilor n-a îndepărtat prin fapta lui pe toţi neaveniţii de acest tărâm sfânt? Înaintea lui intrau pe munte toţi ateii şi duşmanii tăi, maimuţărind truda sfinţilor călugări. Dac-ai reparat răul făcut de ei şi l-ai transformat într-un lucru şi mai bun decât era înainte, de ce nu le ierţi vina şi îţi arăţi mărinimia? Crezi că iertarea lor nu va fi percepută ca o minune, ci ca o slăbiciune a ta? Le spune Fiul tău tuturor oamenilor că rădăcina ultimă a păcatului stă în mândrie şi le cere să renunţe la acest flagel care-i îndepărtează de Dumnezeu şi cufundă lumea în nenorociri şi suferinţe. Nu reprezintă oare aceste cadavre neputrezite o dovadă a mândriei tale? Arată-ţi smerenia ca oamenii să-şi întărească puterea sufletului. Ne cere Fiul tău să-i iubim pe cei din jurul nostru şi să le întoarcem şi celălalt obraz atunci când ne lovesc. Dar tu Maică Sfântă de ce nu îi iubeşti pe aceşti călugări care ţi-au greşit? Arată-ţi acum dragostea faţă de ei şi revarsă-ţi harul peste trupurile lor.

Tudor o implora pe Fecioara Maria cu o rugăciune întinsă la extrem. Lacrimile îi curgeau din belşug, iar ochii i se îndreptau spre cadavrele de lângă el, aşteptând în orice clipă să vadă miracolul iertării. Dar trupurile rămâneau în nemişcare, iar deznădejdea începuse să pună stăpânire pe el.

– Eşti nemiloasă şi neînduplecată, Împărăteaso!

Şi-a aplecat fruntea pe icoană şi a început să plângă în hohote. Atunci a simţit cum mâna Fecioarei iese din icoană şi îl mângâie pe păr. S-a retras mirat şi a auzit cum Ea îi spune:

– Du-te şi adu-le sufletele în faţa Mea.

Şi în acel moment, într-un colţ mai îndepărtat al peşterii s-a creat un gol, o gaură din care ieşea o lumină roşiatică şi zgomote ciudate veneau dinăuntru. Tudor s-a apropiat încet de acea groapă apărută pe neaşteptate şi a simţit cum o căldură îl cuprinde de la flăcările care ardeau în adâncul ei. Auzea gemete şi urlete, tânguiri şi plânsete într-un amestec nedefinit de durere, jale, disperare, amărăciune şi groază. Ajuns în dreptul gropii a observat o scară care ducea mult în adânc, fără să i se vadă capătul. A început să coboare încet, uitându-se curios la priveliştea care i se înfăţişa. La un moment dat scara a atins solul, deşi ea continua să coboare tot mai jos. S-a depărtat de scară şi a început să meargă spre grupul de oameni cel mai apropiat. A văzut cum un individ puternic le dădea altor oameni să mănânce fecale. Oamenii aceia plângeau şi încercau fără succes să se opună. Înghiţeau porţii mari de mizerii, scoţând nişte sunete de revoltă neputincioasă. Văzându-l pe Tudor, au alergat spre el strigând:

– Un om viu! Un om viu! Ia-ne cu tine! Scoate-ne de aici! Salvează-ne!

Încercau să se agăţe de el, dar individul puternic i-a îndepărtat şi l-a întrebat:

– Pe cine cauţi aici omule?

– Îi caut pe cei patru călugări care au greşit faţă de Fecioara Maria pe muntele Athos.

– Nu sunt aici. Trebuie să cobori mai jos.

– Dar cine sunt cei care se agăţau de mine şi cărora le dădeai să mănânce rahat? – l-a întrebat Tudor.

– Cât au fost în viaţă au minţit continuu şi mult rău au făcut oamenilor cu minciunile lor. Acum îşi primesc răsplata.

Ceva mai departe, Tudor l-a văzut pe unchiul lui care fusese activist comunist. Realizase multe emisiuni la radio şi la televiziune sub genericul ”În lumina documentelor de partid”. Ani îndelungaţi a fost profesor de materialism dialectic şi istoric la Facultatea de partid ”Ştefan Gheorghiu” şi ajunsese într-o vreme vice-prim-secretar pe judeţ, funcţie pe care şi-a exercitat-o cu severitate şi care i-a adus o tristă notorietate în zonă.

– Unchiule, povesteşte-mi cum este aici. Spune-mi cu cine te-ai întâlnit şi cum este organizată această lume.

– Dacă-i ceri voie să te însoţesc în căutările tale, îţi voi spune tot ce vrei să afli.

L-a întrebat pe individul puternic dacă îl lasă pe unchiul lui să-i fie ghid şi a rămas surprins să vadă cu ce uşurinţă l-a lăsat liber. Aşa cum avea să afle mai târziu, orice dorinţă a lui, ca om viu, era lege nu doar pentru toţi paznicii şi torţionarii iadului, ci şi pentru orice suflet întâlnit.

– Lumea de-aici este construită după mintea pe care-am avut-o cât am fost în viaţă şi după faptele pe care le-am făcut. Eu am mâncat rahat o viaţă întreagă minţindu-i pe oameni de binefacerile partidului comunist şi pentru asta mi se dă să mănânc rahat o veşnicie. Când cineva se roagă pentru noi, porţiile ni se reduc şi ne apropiem tot mai mult de scară. Sunt unii care-au reuşit să urce scara şi să iasă de aici, pentru că au avut dincolo pe cineva care se ruga continuu pentru ei. Dar ăia care-au murit de mult şi nu-i mai ştie nimeni stau prin locurile cele mai groaznice. Aici m-am întâlnit cu cei mai mulţi colegi de partid şi fiecare suntem puşi să ne spunem public fiecare minciună pe care-am debitat-o. Aflăm apoi cât rău a făcut fiecare minciună, chiar şi cele care păreau nevinovate şi pentru fiecare ne primim pedeapsa. Nu doar în înghiţirea fecalelor constă pedeapsa noastră. Dacă minciunile noastre au dus la arestarea unor oameni sau chiar mai rău, la terorizarea sau la moartea unora, atunci suntem puşi să coborâm scara în zonele mai crunte. Când văd câte lumi sunt dedesubtul meu, mă cred norocos că sunt aici. Cel mai rău este focul care nu ne arde, ci ne mistuie şi ne face să ne blestemăm prostiile vieţii, mai ales când vedem lumina vie de la capătul scării. Toţi dorim să urcăm scara şi ne tânguim, plângem sau implorăm sufletele celor vii pe care-i cunoaştem să se roage pentru iertarea noastră. Dar nu cred că ele ne aud, căci atunci când unele rude vin lângă noi le întrebăm dacă au simţit vreodată chemările noastre de ajutor. Şi nu am cunoscut pe nimeni care să spună că a auzit vocile noastre cât a fost viu, nici în somn, nici în stare de trezie.

– Dar care rude au venit aici lângă tine, unchiule? – l-a întrebat Tudor.

– Aici este şi mama ta.

– Mama? – a întrebat Tudor emoţionat. Unde este? De ce e şi ea aici? Ce rău a făcut pe lume? Ne-a crescut pe toţi fraţii cu dragoste şi multe sacrificii a făcut pentru noi. Nu se poate să fie aici.

– Nu e aici, ci mai jos, în alt palier al iadului.

– Vreau s-o văd. Hai cu mine să-mi arăţi drumul – l-a rugat Tudor pe unchiul său.

– Te însoţesc şi la ea şi la călugării pe care-i cauţi. Ăştia sunt şi mai jos, pe ultimele etaje ale infernului, în fundăturile cele mai prăpăstioase în care i-au aruncat blestemele credincioşilor. Fiecare om care le-a văzut trupurile neputrezite şi nu s-a rugat pentru iertarea lor, i-a împins şi mai adânc în mlaştinile iadului. Dar trebuie să-mi promiţi că nu te vei depărta de mine nici o clipă şi nu mă vei lăsa pradă torţionarilor de-acolo. Şi trebuie să fii pregătit să rezişti rugăminţilor şi vicleşugurilor celor pe care-i întâlneşti, care vor vrea să se agaţe de tine să-i scoţi de-acolo. Trebuie să ieşi cât mai repede de-aici şi cel mai mare bine pe care-l poţi face cuiva din iad este să-i reţii numele şi să te rogi zilnic pentru iertarea sufletului lui atunci când vei fi afară.

Mergând umăr lângă umăr s-au apropiat de scară şi au început să coboare. Tudor îl întreba mereu de mama sa, dar unchiul îi spunea să aştepte şi să vadă cu ochii lui. Tot coborând, au ajuns la un moment dat la un nivel la care priveliştea era mai groaznică decât la nivelul anterior: o mulţime de femei erau puse să-şi mănânce pruncii avortaţi în timpul vieţii. Unele trebuiau mai întâi să-i ciopârţească în bucăţi, în timp ce pruncii ţipau: ”Nu mă omorî mamă! Nu mă omorî!” Altele erau puse să le mănânce mai întâi membrele, apoi corpul, în timp ce gurile copiilor urlau: ”Nu mă mânca mamă! Nu mă mânca!” Oricât încercau să se opună strângându-şi pruncii la sân, femeile erau forţate de indivizi înalţi şi puternici să-şi ucidă copii avortaţi, privind neputincioase la durerile acestora.

– Ajută-mă! – îl implorau femeile care-l vedeau. Roagă-te pentru copilul meu nenăscut Ionel şi pentru iertarea mea Ana, păcătoasa – i-a spus o femeie. Roagă-te şi pentru Vasile şi Andreea – i-a spus altă femeie. Şi pentru Laurenţiu şi Daniela, Victor şi Lăcrămioara, Andrei şi Aura, Iolanda şi Tudoriţa, Magda şi Miruna – şi multe femei încercau să-l facă să reţină numele copiilor avortaţi şi numele lor.

– Hai să mergem repede, nu mai sta să le priveşti groaza din ochi, căci nu le faci nici un bine aşa – îi spunea unchiul lui. Şi au trecut printr-un cor asurzitor de nume rostite cu ţipete, cu jale, cu fierbinţi implorări, până în apropierea unei văi în care un alt grup de femei erau pedepsite de alţi indivizi în moduri cât mai înspăimântătoare.

– Tina, unde eşti? – a strigat unchiul.

Şi atunci, din mulţime a ieşit mama lui Tudor cu pruncul avortat în braţe.

– Iartă-mă Tudorelul mamii de ce-am făcut, dar aşa am crezut atunci că vă pot creşte pe voi, ceilalţi copii ai mei. Mi-a fost teamă să mai am încă un copil, că erau vremuri vitrege şi nu credeam că am să pot face faţă greutăţilor. Şi acum trebuie să suport groaza uciderii lui şi a reproşurilor pe care mi le face mereu că nu mi-a păsat de el.

– Vino cu mine mamă şi nu te depărta de noi, căci trebuie să mă duc mai jos după cineva.

– Dar acolo căldura este de nesuportat şi pedepsele te paralizează câte-o sută de ani numai cum le vezi. Nu mai coborî fiule; întoarce-te în lumea celor vii şi roagă-te pentru noi.

Atunci Tudor s-a dezbrăcat şi a acoperit faţa mamei şi a fratelui nenăscut cu haina lui. S-au apropiat de scară şi au coborât-o cu repeziciune, fără să se oprească la alte niveluri. A apucat să vadă în fugă oameni care erau ucişi cu pietre de alţi oameni, a văzut trupuri mutilate, date pradă fiarelor, a privit linşajul la care erau supuşi unii dictatori şi tirani prea iubitori de statui cu chipurile lor, a urmărit cum unii erau înnecaţi în urina altora sau în lacuri de sânge, a privit carnagiile cele mai greu imaginabile pentru vreun om viu. Şi a auzit cum sufletele torturate îl strigau cu disperare, cerându-i să se roage pentru ele – pentru Cornel, Cătălin, Beatrice, Bogdan, Paul, Roxana, Marian, Nicoleta, Diana, Dorin şi câte şi mai câte nume.

Coborând neîncetat, fără să poposească pe alte niveluri ale infernului, a ajuns la capătul scării şi acolo era un râu. S-au suit toţi în barca legată de scară şi au vâslit spre mal. Acolo erau mai mulţi călugări şi preoţi care-şi plângeau continuu neascultarea de duhovnic, nepăstrarea sfintelor taine, nerespectarea cuvântului lui Dumnezeu sau hula Domnului. Pământul pe care stăteau era încins, iar corpurile lor se topeau, ieşindu-le prin orificii un lichid alb-gălbui, care se scurgea în lac. Iar ei se făceau tot mai mici, tot mai mici, până se topeau cu totul în pasta vâscoasă prin care barca aluneca. Un lichid în care ochii şi gurile implorau iertarea până când erau inevitabil lovite de vâslele lui Tudor şi se scufundau cu un urlet sfâşietor, revenind uneori la suprafaţă pentru câteva clipe, ca apoi să se afunde definitiv.

– Unde sunt călugării de pe Athos? – întreba Tudor pe cei din jurul lui.

– Mai departe – i-a răspuns un suflet. Acolo unde începe râul. Să nu puneţi piciorul pe pământ şi să nu atingeţi zeama râului. Şi rugaţi-vă pentru mine, călugărul Mihail. Şi pentru părintele Teofil – a spus altul. Şi un alt cor de nume s-a pornit să-l implore: Sofronie, Daniel, Gherontie, Sofian, Paisie, Grigore, Leon, Teofan.

A continuat să vâslească în pasta tot mai vâscoasă a trupurilor topite ale călugărilor, într-o atmosferă tot mai încinsă şi de nerespirat. Într-un târziu i-a recunoscut pe mal pe cei patru călugări.

– Urcaţi în barcă – le-a strigat el.

– N-are rost – i-a răspuns cel vârstnic. Cine poate să ierte nişte suflete născute strâmb, încărcate de dispreţul şi hula tuturor credincioşilor? Cum putem să apărem în faţa Fecioarei când suntem plini de păcatele cele mai grave? Lasă-ne şi du-te. Nu putem ieşi de-aici decât prin rugăciune. Roagă-te pentru noi şi cere-le şi altora să se roage pentru noi şi aşa, încet-încet, ne vom apropia de scară şi ne vom curăţi, pentru a apărea cum se cuvine în faţa Maicii Domnului ca să cerşim iertarea şi binecuvântarea ei.

– Urcaţi în barcă acum – le-a poruncit Tudor. Şi a început să-i tragă spre el cu toată împotrivirea lor.

În timp ce păşeau prin zeama fierbinte a trupurilor topite ale călugărilor, ei se opreau şi mângâiau suprafaţa ei, spunând: ”Iartă-mă Veniamine! Iartă-mă Dionisie!”. Urcarea celor patru călugări în barcă a fost o muncă uriaşă pentru Tudor. Căldura dogoritoare îl epuiza iar privirile pline de groază ale celor din jur îi încetineau eforturile. Se chinuia să le memoreze numele ca să se roage dincolo pentru iertarea lor. Orice suflet pe care-l ţinea aproape de el îl trăgea în jos şi-i făcea drumul de întoarcere la scară tot mai anevoios. Voia să se oprească să se odihnească, dar şi-a adus aminte de sfatul pustnicului Gorgonie şi a început să se roage Fecioarei Maria să-i dea putere să iasă cu bine din iad. A simţit că forţele i se refac şi a vâslit cu toată energia până la scară. Împingând cele şapte suflete pe trepte sau trăgându-le după el, a început un urcuş greoi. La fiecare nivel auzea ţipetele păcătoşilor şi vedea de departe sufletele unor cunoscuţi pe care ar fi vrut să le ia cu el, dar nu mai putea să facă un efort suplimentar şi nici nu mai putea să încetinească urcuşul. Privind în sus, i s-a părut că o vede la capătul scărilor pe Maica Domnului făcându-i semne să vină la ea. A început să urce treptele mai repede, fără să mai privească în jur, împingând vârtos sufletele buhăite şi leneşe ale celor patru călugări şi târând după el sufletele celor trei rude apropiate. Lumina de la capătul scării se făcea tot mai mare, iar vederea ei îi umplea inima de bucurie.

Într-un târziu a ajuns sus în peşteră. S-a îndreptat spre icoană să mulţumească Fecioarei pentru ajutor şi să o roage să primească în împărăţia ei şi sufletele celor trei rude. A pus din nou fruntea pe icoană şi, înainte de a spune ceva, a simţit cum Maica Sfântă îi pune iarăşi mâna pe păr şi îi dăruieşte o crenguţă cu nişte flori neobişnuite. A adormit imediat fără să mai apuce să privească sufletele lăsate la gura iadului.

N-a ştiut cât a dormit – câteva minute, câteva ceasuri, o zi sau mai mult. Când s-a trezit, intrarea în iad dispăruse ca şi când n-ar fi existat. Privind spre trupurile călugărilor de lângă el a văzut că erau descărnate – simple schelete uscate, fără urme de carne, piele sau lichid alb-gălbui. Îşi aducea aminte de călătoria prin iad şi de sufletele chinuite şi a început să se roage pentru toate numele pe care le reţinuse.

În această stare de rugăciune era când pustnicul Gorgonie a început să dea bolovanii la o parte şi să intre în peşteră. Schimbarea văzută l-a cutremurat şi a luat-o la fugă fără să spună nici un cuvânt. A venit repede înapoi împreună cu stareţul Marii Lavre şi cu mai mulţi călugări, pustnici şi muncitori. În jurul peşterii s-a adunat rapid o mulţime de oameni. Câţiva muncitori au început să vorbească destul de tare, acuzându-l că a mâncat carnea cadavrelor. Cei mai mulţi călugări se închinau, murmurând speriaţi: ”Doamne fereşte!”. Pustnicul Gorgonie le spunea câtorva feţe monahale cum l-a lăsat şi cum l-a găsit, spunând adesea: ”Uitaţi-vă la ochii lui. A fost dincolo.”

Tudor stătea în mijlocul peşterii, lângă icoană, cu crenguţa cu flori în mână, în faţa câtorva zeci de oameni care nu îndrăzneau să înainteze spre el şi nici să-l întrebe ceva. Stareţul mânăstirii a fost primul care s-a apropiat de el şi a întins mâna după crenguţă. A privit-o câteva clipe în tăcere, a mirosit-o si apoi s-a întors spre călugări spunând:

– E iasomie de Nazareth. Sfântul Siluan a descris-o în amănunt, spunând că Domnul Dumnezeu i-a dăruit Fecioarei Maria această plantă nemaiîntâlnită până atunci în lume. A plantat-o în curtea casei ei şi a avut mereu cu ea în toate călătoriile pe care le-a făcut o crenguţă care nu se ofilea niciodată. A dăruit sfântului Antonie o crenguţă ca mulţumire pentru întemeierea monahală a muntelui. A dăruit şi sfinţilor Grigorie Palama şi Vasile cel Mare o crenguţă similară care nu s-a ofilit decât după adormirea lor. Şi sfântul Siluan a primit de la Maica Domnului o crenguţă identică şi i-a descris-o arhimandritului Sofronie în toate detaliile. E o minune dumnezeiască! – a exclamat stareţul cu voce puternică.

Cei prezenţi s-au apropiat de Tudor – unii au început să-l îmbrăţişeze, alţii au căzut în genunchi în faţa lui, iar câţiva s-au mulţumit doar să-i atingă hainele. Alţii mai sceptici – muncitori şi pelerini – s-au apropiat de cele patru schelete şi le-au privit cu atenţie. Erau uscate şi păreau descărnate de mult, dar cu toate astea ei văzuse recent trupurile buhăite şi purulente.

– E ceva necurat la mijloc – îşi spuneau unii altora. O fi vreun vrăjitor care ştie nişte trucuri cu care le-a luat faţa călugărilor.

Deodată în peşteră s-a lăsat tăcerea. Nici un murmur şi nici o vorbă nu se mai auzea. Toţi şi-au întors privirea spre intrarea în peşteră. Şapte pustnici bătrâni se apropiau de Tudor.

– Sunt marii pustnici ai muntelui – i-a şoptit Gorgonie. Sunt singurii tunşi în Marea Schimă şi sunt sfetnicii de taină a Fecioarei Maria. Sunt stâlpii în viaţă ai ortodoxiei mondiale. Nu i-a văzut lumea de-aici pe toţi la un loc decât la moartea stareţului mânăstirii Vatopedu. E ceva neobişnuit venirea lor.

Cel mai vârstnic dintre cei şapte monahi, un om de 96 de ani, foarte slab şi înalt, cu o faţă suptă şi cu o pereche de ochelari cu sticlă groasă, s-a apropiat de Tudor sprijinindu-se în toiag. L-a privit de-aproape şi a început să-i pipăie faţa cu mâinile. Apoi a îngenunchiat şi i-a sărutat picioarele. Tulburat, Tudor l-a ajutat să se ridice. Bătrânul l-a îmbrăţişat cu atâta emoţie încât şi cei sceptici au rămas impresionaţi de gestul lui. Făcându-şi cu greu loc prin mulţimea de călugări care voiau să-i atingă şi să-i binecuvânteze, ceilalţi şase mari pustnici l-au îmbrăţişat şi l-au recunoscut pe Tudor ca pe un frate de-al lor.

– Vino cu noi – i-a spus cel bătrân. Şi întorcându-se către stareţ: Puneţi scheletele în osuar şi făceţi-le o slujbă creştinească.

A ieşit cu ei şi a dispărut o săptămână în locuri neştiute. Apoi a coborât la mânăstirea Marea Lavră împreună cu cei şapte sihaştri şi a cerut să fie tuns în monahism. Slujba a fost oficiată de stareţ, iar pustnicul Gorgonie i-a devenit duhovnic şi naş de călugărie. În lumina pală a lumânărilor, înveşmântat în cămaşa albă a curăţeniei, a făcut legământul de credinţă şi fost tuns în patru părţi ale capului în semn de cruce. A primit numele Migdonie, în cinstirea sfântului care a fost băgat de viu într-o groapă la ordinul împăratului Maximian. Dar toţi i-au spus Migdonie Imploratorul, pentru că a reuşit s-o convingă pe Maica Domnului să-i ierte pe cei de neiertat. A trecut prin ritualul îmbrăcării şi înzestrării cu noile sale ”arme”: cămaşa (haina veseliei), paramanul, brâul (pentru omorârea trupului şi înnoirea duhului), potcapul (coif al nădejdii mântuirii) şi camilavca (vălul care-l împiedică să vadă toate deşertăciunile lumii), tunica lungă, mantia şi rasa (hainele mântuirii), sandalele (pentru vestirea Evangheliei păcii), metaniile (sabia Duhului), crucea (cu care-l urmează pe Mântuitor) şi lumânarea (ca să aducă lumină înaintea oamenilor şi să vegheze păstrarea credinţei). A fost pentru prima oară în ultimele secole când un om a primit călugăria fără să petreacă trei ani în mânăstire ca novice purtând scufia şi încă un an ca rasofor purtând rasa cu mâneci largi, dar mulţi din cei prezenţi au spus că în momentul tunderii în monahism biserica se umpluse de îngeri.

În semn de cinstire a fost pus în fruntea grupului de pustnici care s-a pornit să oficieze slujba adormirii Maicii Domnului la paraclisul Metamorfosi – cel mai înalt loc de rugăciune aflat în vârful muntelui Athon, la peste 2.000 metri. Pe drumul spre vârf, grupul s-a mărit cu pustnici şi călugări de la toate mânăstirile şi schiturile, în aşa fel încât atunci când au ajuns la Panaghia – puţin mai jos de vârful Athonului – Biserica Maicii Domnului era plină de oameni şi înconjurată de o mare de părinţi în tunici negre. Niciodată n-au făcut acel greoi urcuş atâtea mii de călugări în acelaşi timp. A fost una din cele mai emoţionante slujbe la care au asistat, iar Migdonie i-a impresionat pe toţi cu harul său.

Au coborât muntele bucuroşi, discutând despre viitorul fratelui Migdonie Imploratorul. Dar bucuria le-a dispărut rapid, căci în faţa mânăstirii Iviru a fost arestat de poliţia greacă. Mergând spre portul Daphne, pe drumurile neasfaltate, înguste şi întortocheate ale muntelui, şoferul care conducea maşina poliţiei a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în prăpastie. Când au ajuns la locul accidentului, autorităţile au găsit trupurile poliţiştilor mutilate de fiarele maşinii, dar n-au dat nicăieri de urma lui Migdonie. Pentru găsirea lui au suplimentat forţele de ordine, dar toate căutările au fost în zadar.

Dispariţia neobişnuită a noului călugăr a tulburat minţile sihaştrilor. Despre el au început să circule tot felul de informaţii. Pustnicul Gorgonie – duhovnicul lui – a spus celor din jur că Migdonie îl vizitează deseori. Serviciile secrete l-au pus sub atentă observaţie şi au văzut că mergea uneori vorbind singur, dar nu în acelaşi mod în care merg toţi părinţii muntelui, murmurând neîncetat rugăciunea inimii, ci vorbind cu cineva nevăzut. În jurul lui era în acele momente un miros puternic de iasomie. La scurt timp, indicatorul ”Afurismeno” de lângă schitul Vigla a fost înlocuit de cineva necunoscut cu altul pe care e scris ”Peştera Implorării”. În faţa peşterii a fost plantată crenguţa de iasomie de Nazareth, iar mirosul ei se simte şi acum de la mare depărtare, aducând tuturor aminte că trebuie să se roage nu doar pentru cei buni, ci şi pentru cei de neiertat.

Cade un sunet

Din simfonia creaţiei

pe braţele vântului

cade un sunet ce sparge ceaţa densă,

de deasupra pământului.

Străbătând spaţii,

rupând zăgazurile din răsărituri,

din lanţurile neputinţii

însufleţeşte uscatele câmpuri.

Părtaş, e... un mărturisitor,

ce cu paşi exigenţi,

prin sudoarea frunţii,

trebuie să-şi ducă misiunea

până la capăt,

chiar cu riscul vieţii.

Cu mult efort de memorie

el, iubeşte, iartă, se umileşte

numai să împlinească destinul

ce i s-a încredinţat.

Voind, să deschidă o lume nouă

Dar, nimic din trecut,

nu mai poate fi schimbat.

Oamenii din spaţiul durerii

Marii filosofi ai omenirii

Nereuşind să încorporeze

obiectivarea subiectului,

stau pierduţi în valurile gândirii.

Privilegiaţi de soartă

stau în cumpăna vieţii,

Mesajul privind cu suspiciune...

Cad tot mai mult în adânci ceţuri.

Cu sufletul legat de această viaţă,

Chemarea Diviniă prin Mesaj,

pare neînţeleasă.

Rătăcind în sălbatice himere,

deacum totul pare pierdut

Oare, ce mai pot face pentru tine?...

Sau ce nu am făcut!!...

E. B.

Vino un pas, Iubite !...

Bucuria Cunoaşterii,

prin straturile tăcerii,

topită într-o rotire lentă,
alunecă în vad.
Peste zidurile înalte ale iubirii,
Albastrele Chemări nu străbat,
topindu-se în ceţuri adânci,
alunecă încet şi cad...

Vino un pas, Iubite !...
Invăluie-mă cu braţele Tale
ca ramurile Copacului Vieţii !
Apropie-Te... şi într-o respiraţie de-o clipă
cu un veşmânt de lumină şi cald
şterge-mi lacrima ce împleteşte
teamă şi fior de întunericul nopţii !

Vino un pas, Iubite !...
Printr-o ultimă rugăminte,
acoperă-mă cu culorile iubirii
şi din ceţuri adânci,
răpeşte-mă într-un Colţ al Luminii.