Cade un sunet

Din simfonia creaţiei

pe braţele vântului

cade un sunet ce sparge ceaţa densă,

de deasupra pământului.

Străbătând spaţii,

rupând zăgazurile din răsărituri,

din lanţurile neputinţii

însufleţeşte uscatele câmpuri.

Părtaş, e... un mărturisitor,

ce cu paşi exigenţi,

prin sudoarea frunţii,

trebuie să-şi ducă misiunea

până la capăt,

chiar cu riscul vieţii.

Cu mult efort de memorie

el, iubeşte, iartă, se umileşte

numai să împlinească destinul

ce i s-a încredinţat.

Voind, să deschidă o lume nouă

Dar, nimic din trecut,

nu mai poate fi schimbat.

Oamenii din spaţiul durerii

Marii filosofi ai omenirii

Nereuşind să încorporeze

obiectivarea subiectului,

stau pierduţi în valurile gândirii.

Privilegiaţi de soartă

stau în cumpăna vieţii,

Mesajul privind cu suspiciune...

Cad tot mai mult în adânci ceţuri.

Cu sufletul legat de această viaţă,

Chemarea Diviniă prin Mesaj,

pare neînţeleasă.

Rătăcind în sălbatice himere,

deacum totul pare pierdut

Oare, ce mai pot face pentru tine?...

Sau ce nu am făcut!!...

E. B.

Vino un pas, Iubite !...

Bucuria Cunoaşterii,

prin straturile tăcerii,

topită într-o rotire lentă,
alunecă în vad.
Peste zidurile înalte ale iubirii,
Albastrele Chemări nu străbat,
topindu-se în ceţuri adânci,
alunecă încet şi cad...

Vino un pas, Iubite !...
Invăluie-mă cu braţele Tale
ca ramurile Copacului Vieţii !
Apropie-Te... şi într-o respiraţie de-o clipă
cu un veşmânt de lumină şi cald
şterge-mi lacrima ce împleteşte
teamă şi fior de întunericul nopţii !

Vino un pas, Iubite !...
Printr-o ultimă rugăminte,
acoperă-mă cu culorile iubirii
şi din ceţuri adânci,
răpeşte-mă într-un Colţ al Luminii.